Confesiunea omului cu bani de la Cluj: Varga a vrut să se retragă de la CFR! Ce l-a făcut se răzgândească!

În iulie anul acesta, finanțatorul campioanei CFR Cluj Ioan Varga a ajuns de urgență la spital cu AVC. S-a intâmplat imediat după coșmarul cu Pyunik Erevan, care în retur a avut o desfășurare halucinantă de scor, iar echipa lui Dan Petrescu a fost eliminată din Liga Campionilor.

Lovitura încasată de Varga s-a resimțit însă a doua zi. ”A fost foarte grav! Dumnezeu m-a ajutat atunci, am avut noroc. Toată problema mi s-a întâmplat la masă. Am avut noroc că un membru al familiei și-a dat seama că e altceva decât ceea ce am crezut.

Eu ziceam că e de la supa picantă, pentru că nu puteam vorbi dintr-odată, dar a fost ceva mai grav. În momentul acela au chemat ambulanța și noroc cu Dumnezeu că medicii au fost la locul potrivit și în momentul potrivit. Au avut și injecția care m-a salvat. Deja a doua zi puteam vorbi…”, a povestit Varga în Fanatik.

”Încercam să scot un cuvânt și nu-mi ieșea!”

”Niciodată n-am avut o stare de inconstiență, să cad sau să nu pot umbla! Exclus! Când a venit salvarea, m-am dus pe picioarele mele. Doar că nu mai puteam articula, nu mai puteam vorbi ca lumea. M-am speriat foarte tare. Încercam să scot un cuvânt și nu îmi ieșea… Atunci mi-am dat seama că e o problemă gravă. În momentul acela m-am emoționat foarte tare.

Mi-am dat seama că nu e o chestie de jucat cu ea și, Doamne ferește!, putea să fie mult mai grav. Apoi am hotărât și am decis să-mi schimb modul de viață. Inclusiv să nu mai pun la suflet foarte mult, pentru că eram foarte pătimaș. Am încercat să-mi schimb modul de gândire. Să nu mai fiu atât de implicat sufletește. În primul rând, să nu mă mai consum atât de tare.”, a mai spus patronul CFR-ului. Care s-a hotărât atunci să iasă din fotbal!

”Plângeau și să rugau la Dumnezeu!”

”Sută la sută! În acel moment, și familia, și eu, ne-am gândit foarte tare la subiectul ăsta. Mi-am dat seama că nu merită aceste eforturi ca să-ți pierzi sănătatea. Poți să faci mai puțin și să nu mai fii atât de implicat emoțional. E mai important să-ți prețuiești viața, sănătatea și familia.”, a recunoscut Varga.

Ceva însă l-a făcut să se răzgândească. „Eram în spital internat, când au venit medicii de gardă să ne facă controlul de seară. În momentul acela au apărut și niște asistente care am înțeles că aveau copii care jucau fotbal la noi, la CFR.

Plângeau și se rugau la Dumnezeu să am sănătate ca să continuu, să pot duce mai departe barca! Mi-au zis că sunt părinții unor copii foarte fericiți că joacă la CFR și că visează să ajungă campioni! În momentul ăla m-am emoționat foarte tare.”, a mărturisit Varga pentru Fanatik.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed