Cluburile din România, un risc! FIFPro, avertisment cu privire la semnarea de contracte cu echipe din şapte ţări

Sindicatul mondial al jucătorilor de fotbal (FIFPro) a avertizat fotbaliştii în legătură cu riscurile semnării de contracte cu cluburi din şapte ţări, printre care şi România, din cauza „încălcărilor contractuale sistematice pe scară largă”, informează Reuters.

„Numărul ridicat de cluburi din România care intră în proceduri de insolvenţă continuă să aibă consecinţe grave pentru jucători, împingându-i în proceduri de insolvenţă fără sfârşit, cu şanse mici sau nule de a obţine vreo compensaţie”, subliniază sindicatul.

FIFPRO a precizat că neplata salariilor este, de asemenea, o problemă recurentă pentru jucătorii din Algeria, Arabia Saudită, România şi Turcia, în timp ce cluburile din divizia secundă a Greciei îşi încetează adesea activitatea fără a-şi onora datoriile, potrivit agerpres.ro.

Conform datelor publicate în luna decembrie de sindicatul jucătorilor din Grecia (PSAP), cluburile aveau datorii de peste 25 de milioane de euro reprezentând salarii restante.

„În ultimii doi ani, Grecia a fost ţara cu cel mai mare număr de jucători care doresc să obţină o parte a salariilor lor neplătite din Fondul FIFA pentru Protecţia Jucătorilor”, subliniază FIFPro.

Federaţia de fotbal din China, ţară aflată de asemenea pe lista neagră a FIFPro, a anunţat în luna aprilie că va retrograda sau exclude din competiţie cluburile care nu îşi achită toate restanţele salariale până la 31 decembrie. Chongqing Liangjiang Athletic este ultima echipă intrată în colaps, din cauza datoriilor tot mai mari.

FIFPro a precizat, totodată, că este îngrijorată de creşterea numărului de jucători străini blocaţi în Libia, ţară în care cluburile care angajează astfel de jucători „refuză să furnizeze documentaţia necesară pentru ca aceştia să poată pleca”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed