Claudiu Petrila a dezvăluit obiectivul uriaş pe care şi l-a impus în 2025. Mijlocașul vrea să scrie istorie la Rapid și este încrezător că echipa se va clasa în primele șase pentru a prinde un loc în play-off-ul Superligii.
Claudiu Petrila este unul dintre jucătorii de bază ai lui Marius Șumudică. Mijlocașul a redevenit titular de bază și vrea să își îndeplinească obiectivul. Giuleștenii speră să prindă un loc în play-off.
Claudiu Petrila a dezvăluit obiectivul!
Una dintre cele mai inspirate achiziții ale Rapidului, este Petrila, mijlocașul care a avut evoluții excelente în prima parte a sezonului. În această stagiune a marcat trei goluri și a oferit cinci pase decisive pentru clubul din Giulești.
Jucătorul se află acum în cantonamentul din Dubai împreună cu restul echipei și se pregătește pentru partea a doua a sezonului. Obiectivele clubului sunt clare. Rapid va încerca să se lupte pentru un loc în play-off și pentru câștigarea Cupei României.
„Ne așteaptă nouă meciuri foarte grele după acest cantonament. Nouă finale pe care trebuie să le câștigăm și să fim în play-off. Dacă nu ajungem în play-off e un sezon ratat complet!
Cred că tot FCSB e favorita și în sezonul acesta. În momentul de față, noi nu putem să emitem nicio pretenție la titlu, noi trebuie să prindem play-off și să câștigăm Cupa.
Dacă le vom realiza pe acestea două cred că va fi un sezon salvat în cele din urmă”, a spus Petrila, conform fanatik.ro.
Rapid București se află pe locul 8 în clasamentul Superligii, cu 29 de puncte din 21 de meciuri. Se află la numai două puncte distanță de locul 6, care asigură calificarea în play-off.