Echipa națională a României a înregistrat un nou rezultat rușinos în Liga Națiunilor, 0-3 contra celor din Muntenegru, pe Stadionul Giulești. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a mers imediat după finalul partidei în vestiar pentru a le ridica moralul la finele unui joc submediocru.
Ciprian Marica, fost atacant al naționalei, a comentat tăios gestul șefului de la FRF, care se află la al treilea mandat în fruntea forului de la Casa Fotbalului.
„Venim la echipa națională să-i facem bărbați? Aici pleacă de la selecție, de la mentalitate, de la mentorii pe care ar trebui să-i aibă. Sunt lacune mari, atât timp cât conducerea nu se pricepe…
Se duce Răzvan Burleanu în vestiar, e la fel cum s-ar duce un șofer de tir să vorbească cu jucătorii echipei naționale. Nu e nicio diferență. Vine un președinte de club, un fost mare jucător, care știe de simți, care poate să-ți împărtășească. Îl mai aud și pe Edi Iordănecu care spune: ‘Am apreciat, a fost foarte bine’.
Spui că a fost foarte bine și ai luat 3. Ce a fost foarte bine? Că a venit Răzvan Burleanu și ai luat 3? Data viitoare, vă rugăm să nu mai mergeți, poate îi speriați. Ceva se întâmplă că speriați de bombe sunt”, a spus Ciprian Marica la Pro Arena.
Echipa naţională României a fost învinsă de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-un meci din Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal.
România, care ocupă utimul loc în grupă, are în mandatul lui Edward Iordănescu o victorie (1-0 cu Finlanda), un egal (2-2 cu Israelul, amical) şi patru înfrângeri (0-1 cu Grecia, în meci amical; 0-2 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia, 0-3 cu Muntenegru).