Ciocnirea Craiovelor în direct! Contre între patronul CSU, Mihai Rotaru, și președintele FCU, Marcel Pușcaș

Ieri s-a consumat bătălia pe comunicate între cele două echipe ale Craiovei din Liga I. Craiova lui Adrian Mititelu, U Craiova 1948, a anunțat că: “FRF a confirmat, în procedura privind licenţierea cluburilor profesioniste din România, că, prin deciziile TAS, s-a stabilit definitiv că U Craiova 1948 S.A. este continuatorul de drept al clubului Fotbal Club Universitatea Craiova”.

Clubul lui Mihai Rotaru, CS Universitatea Craiova, a transmis însă că FRF și UEFA nu recunosc continuitatea sportivă a clubului U Craiova 1948. Clubul patronat de către Mihai Rotaru a amintit că “justiţia românească a decis că respectiva echipă falimentară nu are nicio legătură cu Universitatea Craiova”.

Astăzi, războiul s-a reluat. Dar într-o confruntare la tv, în direct, între finanțatorul uneia, Mihai Rotaru, și președintele celeilalte, Marcel Pușcaș. Evident, tot pe tema ”adevăratei Craiova”, fiecare dintre ei susținându-și cauza.

La un moment dat, dialog a ajuns la subiectul spectatori. ”Dacă eu mă așez într-o casă care nu e a mea și o fac frumoasă, nu înseamnă că este casa mea. Casa este a celor care sunt proprietari, care dintr-un motiv sau altul nu s-au îngrijit de ea.

Emoțional, putem să vorbim despre multe lucruri. În momentul acesta, avem altă situație. Echipa dumneavostră a jucat cu 400 de spectatori, iar Universitatea Craiova joacă cu 30.000 de spectatori.”, a spus, printre altele, Rotaru la Pro Arena.

”Mai ușor cu pianul pe scări, că nu e chiar așa. La meciul cu FCSB ați avut 28.000 de spectatori, meci fără miză. La meciul cu miză, cu Sepsi, ați avut 10.000, cred că au venit să vadă FCSB-ul. La meciul cu Voluntari, ați avut 4.000.”, a venit replica lui Pușcaș.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed