Cine va moşteni imperiul financiar al lui Cristi Borcea: ‘E un haos total’. Dezvăluiri de senzaţie ale Valentinei Pelinel

Cine va moşteni imperiul financiar al lui Cristi Borcea: ‘E un haos total’. Dezvăluiri de senzaţie ale Valentinei Pelinel. A treia soţie a fostului patron de la Dinamo a oferit detalii incendiare din interiorul familiei.

Sunt dezvăluiri emoţionante despre cei 9 copii ai lui Cristi Borcea. Aceştia vor împărţi averea de aproximativ 80 de milioane de euro a fostului patron al câinilor.

Cine va moşteni imperiul financiar al lui Cristi Borcea

Valentina Pelinel a vorbit despre relaţia dintre cei 9 copii ai lui Cristi Borcea. Vedeta are 3 copii cu milionarul. Un băiat, Milan, şi gemenele Indira şi Rania. Cu prima sa soţie, Mihaela, are trei copii, Patrick, Melissa şi Angelo. Cu cea de-a doua parteneră, Alina Vidican, are doi copii, George Alexandru şi Gloria. În timpul celui de-al doilea mariaj, Borcea a avut o relaţie cu avocata Simona Dana Voiculescu, cea care i-a dăruit-o pe Andreina Carolyn.

Valentina Pelinel a transmis că cei nouă copii ai lui Cristi Borcea au o relaţie excelentă. Nu există certuri între ei. „Absolut minunat. Sunt mândră de conexiunea creată între ei și fac tot posibilul să petrecem vacanțele împreună, sau să ne vizităm cât mai des. Se iubesc mult.

Sunt în contact aproape zilnic chiar dacă trei dintre frați locuiesc în America. Se creează ceva haos când ne adunăm toți. E un haos plăcut pentru că ei, copiii, ne aduc cele mai mari satisfacții și bucurii”, a declarat Valentina, conform fanatik.ro.

Pelinel a dezvăluit că gemenele Indira şi Rania îl moştenesc pe tatăl lor, în timp ce Milan seamănă mai mult cu ea. „Fetele seamănă mai mult cu Cristi, deși și între ele este o diferență ca de la cer la pământ, Milan mai mult cu mine. Sunt diferiți și ca personalitate, dar pot spune că Milan și Indira sunt ceva mai sensibili, în timp ce Rania încearcă să fie șefa tuturor.

Ca orice tată, Cristi e mai indulgent cu fetele și mai serios cu băieții pentru că vrem ca ei să devină bărbați responsabili, pregătiți să aibă grijă de famillile lor în viitor. Dar amândoi încercăm să îi creștem cu moderație și fermitate, în același timp”, a mai spus Valentina Pelinel.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed