Cine va fi noul antrenor de la FCSB. Este întrebarea la care a răspuns managerul general al roş-albaştrilor. Mihai Stoica a spus clar că numele vehiculate până acum ies din discuţie. Gigi Becali trebuie să aleagă un antrenor cu licenţă PRO în mai puţin de 30 de zile.
Leo Strizu şi-a dat demisia de la FCSB, iar vicecampioana trebuie să-şi găsească antrenor. E clar că Mihai Pintilii se va ocupa în continuare de echipă, dar are nevoie de un paravan.
Cine va fi noul antrenor de la FCSB
Managerul general al vicecampioanei, Meme Stoica, a dezvăluit numele celor doi antrenori care nu au loc la FCSB. După ce Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB, oficialii vicecampioanei României au început să caute un antrenor. Acesta trebuie să dețină licența PRO pentru a-l ajuta pe Mihai Pintilii.
Gigi Becali a anunțat că echipa va rămâne pe mâinile lui Mihai Pintilii. Acesta este suspendat de Comisia de Disciplină după sesizarea făcută de Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul FRF. Totuşi, trupa roș-albastră are nevoie de un antrenor cu licență PRO pentru a-l acoperi pe Pinti.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Dacian Nastai sau Corneliu Ionescu să vină la FCSB pentru a-l înlocui pe Leo Strizu, Stoica a oferit o reacție clară. „Nu, nicio variantă! Bulgaru’? (n.r. – Corneliu Ionescu) Nu cred că are licență PRO. Nu, n-are licență PRO. Este la noi, dar nu are. (Dacian Nastai este o soluție?) Nu, nici nu se pune problema!”, a declarat Mihai Stoica, în direct la Orange Sport.
S-a mai vehiculat şi numele fostului fundaş, Dorin Goian. De asemenea, Stoica a negat faptul că actualul antrenor al Forestei Suceava ar putea ajunge în curtea vicecampioanei Superligii.