Cine va fi adversarul lui Novak Djokovic în semifinale la Wimbledon. Întâlnirea surpriză cu Cameron Norrie

Tenismanul britanic Cameron Norrie, cap de serie numărul 9, s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l cu 3-6, 7-5, 2-6, 6-3, 7-5 pe belgianul David Goffin, într-o partidă disputată marţi la All England Club.

Norrie (26 ani), născut la Johannesburg, în Africa de Sud, a acces în premieră în penultimul act al unei competiţii de Grand Slam, sub privirile ducelui şi ducesei de Cambridge, aflaţi în tribune, la capătul unui joc care a durat 3 ore şi 28 de minute, relateaza agerpres.ro.

Ultimul jucător britanic care a atins semifinalele la Wimbledon a fost Andy Murray în 2016, an în care jucătorul scoţian a câştigat turneul londonez pentru a doua oară.

Următorul adversar al lui Cameron Norrie va fi sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului şi principalul favorit al competiţiei londoneze, care s-a impus greu, tot în cinci seturi, 5-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-2, în duelul cu italianul Jannik Sinner.

Djokovic (35 ani), care a reuşit să revină după ce a cedat primele două seturi, luptă pentru a şaptea sa coroană la Wimbledon. El a obţinut marţi a 26-a victorie consecutivă pe iarba londoneză, unde nu a mai pierdut de la abandonul său în sferturile de finală la ediţia din 2017.

Cameron Norrie şi Novak Djokovic s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul profesionist, la ediţia de anul trecut a Turneului Campionilor, sârbul impunându-se atunci fără probleme, cu 6-2, 6-1, după doar 68 minute de joc.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed