Helmut Duckadam le-a analizat pe FCSB și Dinamo înaintea meciului din Cupa României și are un pronostic. Fostul portar crede că diferența o va face jocul de echipă.
Dinamo și FCSB joacă în această seară, de la ora 21.00, pe Arena Națională. Cele două rivale s-au întâlnit week-end-ul trecut și în Superliga, iar campioana României a câștigat.
Helmut Duckadam știe cine de va impune în „Eternul derby”
„Eroul de la Sevilla” crede că niciuna dintre cele două rivale nu are jucători valoroși în lot care ar putea să facă diferența. Astfel, jocul de echipă va face diferența în această seară.
”Din punctul meu de vedere va fi un meci echilibrat, ca și ultimul. Nu există jucător decisiv, jocul de echipă va face diferența. Un jucător nu poate să facă diferența, nu avem așa jucători de valoare”, a spus Helmut Duckadam, potrivit iamsport.ro.
Cele două rivale s-au întâlnit în urmă cu câteva zile și în Superliga. FCSB a câștigat, scor 2-0, golurile fiind marcate Bîrligea și Musi. Dinamo nu a mai câștigat cu echipa lui Gigi Becali din 2021. Aunci se impunea în Cupa României, 1-0.
”Vrem să jucăm un fotbal bun. (n.r. Ne putem gândi la o răzbunare?) Nu îmi place acest cuvânt. Trebuie să ne facem jocul la fiecare meci, fiecare meci este special, dar nu îmi place să folosesc acest cuvânt (n.r. răzbunare). Am încredere în staff-ul meu, Florentin va fi acolo, la fel și alți membri din staff-ul tehnic. Nu sunt probleme din punctul ăsta de vedere. Ne așteptăm să joace cu echipa a doua. Ei joacă pe trei fronturi, în campionat, Cupă și în Europa, dar mă concentrez doar la aceea ce facem noi”, a spus Kopic înaintea meciului.