Cine se bate la titlu în acest sezon. Dezvăluiri de senzaţie ale unui fost stelist. Echipa lui Costel Gâlcă poate fi marea surpriză. Raul Rusescu le-a analizat pe toate cele 4 mari echipe din Superliga.
Raul Rusescu le vede pe FCSB şi CSU Craiova cele mai bine plasate în lupte pentru titlu. De asemenea, a subliniat problemele cu care se confruntă CFR Cluj şi Rapid.
Cine se bate la titlu în acest sezon
Fostul atacant a vorbit despre cele 4 echipe cotate cu cele mai mari şanse la titlu. Este vorba despre FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova și Rapid. A lăudat campioana lui Elias Charalambous, dar şi formaţia lui Costel Gâlcă.
Raul Rusescu spune că FCSB are cele mai mari șanse pentru a cuceri un nou trofeu de campioană, conform gsp.ro. Nu o scoate din luptă însă nici pe CSU Craiova care s-a întărit serios prin aducerea lui alexandru Cicâldău.
„FCSB are echipă de titlu. Pe restul, hai să le luăm în ordine. După mult timp, remarc că linia de fund a CFR-ului e mai slabă decât restul echipei. Sigur, per total nu arată rău formația lui Dan Petrescu. De menționat că Djokovic la CFR e un jucător diferit față de ce am văzut noi la FCSB și Rapid.
La Rapid e greu de anticipat cum va arăta primul ’11’. Au venit peste 10 jucători, au plecat peste 10. Rapid a luat-o de la zero, au schimbat enorm de mulți jucători pentru ce-și doreau de la anul ăsta.
Îmi place mult cum arată Craiova acum. Cicâldău cred că va fi extrem de important, au adus și un atacant. S-au mișcat foarte bine în mercato, incredibil de bine, și mă bucur pentru ei.
Așadar, pe 4 o pun pe Rapid, pentru că a luat-o de zero, locul 3 și locul 2 – CFR Cluj și Universitatea Craiova, la egalitate, iar FCSB pe 1″, a declarat fostul internațional, conform sursei citate.