Cine i-a distrus cariera Simonei Halep. Anunţ clar al unui apropiat. Dezvăluiri incredibile din interior

Un fost antrenor al Simonei Halep îl arată cu degetul pe Patrick Mouratoglou, despre care spune că i-a distrus cariera jucătoarei de tenis.

Duba campioană de Grand Slam a fost audiată săptămâna trecută la TAS, iar acum așteaptă verdictul. Constănțeanca speră ca suspendarea de 4 ani pentru dopaj să fie micșorată.

Un fost antrenor al Simonei Halep îl face praf pe Patrick Mouratoglou

Artemon Apostu-Efermov, fost antrenor al Simonei Halep îl face praf pe Patrick Mouratoglou după audierile de la TAS. Francezul a fost și el chemat la audieri și și-a asumat responsabilitatea în cazul de dopaj al fostei sale eleve. Acesta a spus că este vinovat pentu că românca a luat un supliment contaminat cu roxadustat.

Artemon Apostu-Efermov, pe care Halep l-a concediat în 2021, îl face praf pe francez.

„E clar: ea a căzut, cumva, într-o capcană. Eu, știind-o pe Simona, a fost, de-a lungul carierei, extrem de atentă la aceste detalii. Ne cunoaștem de mult timp. Ne-am antrenat împreună. A fost nevoită să scoată singură castanele din foc.  Pentru că am impresia că membrii din echipa sa au părăsit-o pentru multă vreme. Declarația lui Mouratoglou a venit foarte târziu. Și a fost cu jumătate de măsură. Nu a spus: ‘sunt vinovat, îmi asum, echipa mea a greșit’, ci a zis că se simte responsabil” a spus acesta, potrivit sport.ro.

Antrenorul, care a mai lucrat și cu Irina Begu, Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, spune că Simona Halep este singura care va plăti, asta în timp ce francezul nu va suferi deloc.

„Ce e mai rău în situația asta e că va fi singura care va plăti. Oricum a plătit deja, timp de doi ani de zile. Cumva, Mouratoglou a reușit să se strecoare. Simona a rămas singură în fața reflectoarelor, pentru foarte mult timp. Nu știu dacă a fost o strategie sau așa s-a întâmplat.

Cert e că, în orice caz, ea va plăti. În rest, Mouratoglou a fost cu alți sportivi, nu a pățit nimic”, a mai spus antrenorul pentru sursa de mai sus.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed