Simona Halep (locul 16 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Washington, după ce a învins-o pe Cristina Bucșa (locul 123 WTA), scor 6-3, 7-5. Românca, favorită numărul 3, o va înfrunta miercuri în turul următor pe rusoaica Anna Kalisnkaya (71 WTA).
Kalisnkaya a eliminat-o în runda inaugurală pe americanca Madison Brengle, scor 6-3, 6-0.
Simona Halep și Anna Kalisnkaya nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA.
Cine este Anna Kalinskaya
Rusoaica are 23 de ani și este o jucătoare de mâna dreaptă. A câștigat în total din tenis 1,594,783 dolari și ocupă locul 71 în ierarhia mondială. A obținut 223 de victorii în carieră și a pierdut 136 de meciuri. Anna Kalisnkaya a câștigat trei titluri la dublu: Praga 2019, Portoroz 2021 și Sankt Petersburg 2022.
Simona Halep a renunțat la toți colaboratorii români
După ce a anunțat că nu va mai lucra cu Virginia Ruzici, Simona Halep a decis să se despartă și de preparatorul fizic Teo Cercel. Locul său va fi luat de o persoană de la Academia lui Patrick Mouratoglou. Fostul lider mondial a declarat că în acest moment totul este Mouratoglu, făcând referirea la faptul că toate persoanele care îi sunt aproape fac parte din academia francezului.