Lennard Kamna (Bora-Hansgrohe) este noul campion al Germaniei la contratimp. Tony Martin a fost rutierul care a dominat această disciplină în țara sa timp de un deceniu, informează Agerpres.
Ciclistul în vârstă de 25 de ani a fost cronometrat pe distanţa de 27,5 km în 35 min 31 sec, în cursa desfăşurată vineri la Marsberg (vestul Germaniei).
Tony Martin, care are în palmares zece titluri naţionale la contratimp, începând din 2010, s-a retras din activitatea sportivă la sfârşitul sezonului trecut.
La feminin, titlul a fost câştigat de Lisa Brennauer, care s-a impus pentru prima oară în această probă.
Cursele de fond din cadrul campionatelor de ciclism ale Germaniei sunt programate duminică. Deţinătorul titlului la masculin, Maximilian Schachmann, a declarat forfait din cauza infectării cu Covid-19.