Christophe Galtier și-a făcut planul. Cum vrea să se impună în vestiarul PSG-ului: ‘Trebuie să avem un proiect comun fără compromis’

Christophe Galtier (55 de ani) a fost prezentat oficial la PSG, în cursul zilei de marți. Antrenorul îi va lua locul lui Mauricio Pochettino (50 de ani), care a câștigat titlul de campion în Ligue 1, însă nu a reușit să cucerească Champions League.

La conferința de presă din momentul prezentării la PSG, Christophe Galtier a fost întrebat, printre altele, cum va reuși să se impună în vestiarul grupării de pe Parc des Princes, ținând cont de numele „grele” cu care va colabora. Antrenorul francez a spus că se simte privilegiat să pregătească asemenea jucători, însă este gata să își câștige respectul în rândul acestora, conform digisport.ro.

„Este un privilegiu să ai un vestiar de acest nivel. Îți permite să faci tot timpul schimbări, dar și să te impui, să arăți că nu există niciun compromis. Trebuie să avem un proiect comun fără compromis. Voi avea sprijinul tuturor atunci când un jucător nu se conformează”, a spus Galtier, la conferința de presă.

Neymar, despre care s-a vorbit că ar putea pleca de la PSG în această vară, a primit un vot de încredere din partea noului antrenor al echipei, Christophe Galtier.

Tehnicianul a spus chiar la conferința de presă în care a fost prezentat că sud-americanul este unul dintre jucătorii pe care se va baza.

„Vreau ca Neymar să rămână alături de noi. E un jucător de clasă mondială pe care toți antrenorii din lume și l-ar dori. Deja am idei clare în ceea privește planul meu de viitor și vreau ca el să fie aici”, a spus Galtier, conform Fabirizio Romano.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed