Povestea dintre Nicolo Napoli și clubul lui Adrian Mititelu e un fel de ”Bahmuțeanca și Prigoană” a fotbalului române. De 8 ori a antrenat-o italianul pe Craiova lui Mititelu și tot de 8 ori a fost poftit să plece, deși mai mereu a adus echipa la liman, iar fanii l-au apreciat întotdeauna.
Acum, Adrian Mititelu s-a despărțit de Marius Croitoru, iar ultrașii olteni l-au asaltat pe Napoli cu mesaje să se întoarcă. Antrenorul a spus însă că n-a primit mesajul care trebuia.
În schimb, a trimis el unul ironic, în interviul pentru GSP.ro, direct la Adrian Mititelu.
„Nu m-a sunat nimeni de la Craiova și nici nu cred că mă sună Mititelu. Mi-au scris mulți suporteri pe Facebook ca să-mi spună că mă așteaptă înapoi la echipă. Mititelu va găsi alt antrenor liber.
Am citit că vrea antrenor de top? De top, aha. Eu nu sunt de top, eu sunt de «tip». Cine e antrenor de top? El nu are bani și vrea unul de top care cere salariu 15.000 de euro pe lună.
Sper ca Mititelu să se trezească și să aleagă un antrenor de top. După două luni să-l dea afară, așa rămâne fără bani de țigări în buzunare și falimentează echipa. Eu am oferte din Turcia.
E posibil să găsesc acolo o echipă pe care să o antrenez. O să vin la Craiova pe 26 octombrie într-o vacanță de două-trei zile cu soția. Să mă întâlnesc cu prietenii”, a spus Nicolo Napoli pentru GSP.ro