CFR Cluj se dezintegrează după plecarea lui Dan Petrescu! Dezvăluirile serii din interior. Planul patronului Neluţu Varga a fost dezvăluit. Echipa din Gruia vrea să scape de cât mai mulţi jucători.
Plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj schimbă total strategia echipei. Patronul Neluţu Varga vrea economii la sânge.
CFR Cluj se dezintegrează după plecarea lui Dan Petrescu!
După plecarea lui Dan Petrescu, Neluţu Varga vrea să taie foarte mult din cheltuielile clubului. Mai mult, preşedintele Cristi Balaj a anunţat că jucătorii sunt de vânzare pentru oferte satisfăcătoare.
Până la oficializarea înțelegerii cu antrenorul Andrea Mandorlini, Varga e pus pe economii.
Omul de afaceri a decis ca în această vară gruparea din Gruia să nu mai meargă în cantonament în străinătate, ci să de pregătească în țară. Ardelenii se vor pregăti la Poiana Brașov, conform prosport.ro. Pentru noul sezon, Ioan Varga a cerut o reducere a cheltuielilor cu 30%, precizează sursa citată.
Mai mult, 8 fotbaliști de bază pot părăsi CFR Cluj în această vară. ”În acest moment îl avem pe Căbuz, semnat de șase luni de zile de la Chindia. Revin Otto Hindrich și Sava, care respectă regula U21. Bălgrădean va pleca. E un portar bun și e important să evolueze.
Nu am transferat. Otele se va alătura clubului. Avem în vizor. Nu știm exact ce jucători vor pleca. Sunt (n.r. jucătorii care pot pleca) Scuffet, Burcă, Yuri, Manea, Boateng, Lovro Cvek, Krasniqi, Yeboah. Un impresar a solicitat să-i dăm voie să negocieze în numele clubului.
Vom avea o limită de vânzare. Obiectivul rămâne câștigarea campionatului”, a spus Cristi Balaj, în direct la Digisport.
”Scuffet a fost rezerva lu Buffon la naționala Italiei. Ne-a salvat în multe situații. Impresarul ne-a întrebat dacă vrem să-l vindem, răspunsul a fost pozitiv. Știu că sunt cluburi interesate de el. Avem convingerea că vor aprea oferte pentru Scuffet”, a adăugat președintele CFR-ului.