CFR Cluj se destramă după plecarea lui Dan Petrescu! Ardelenii îşi pierd vedeta. Câți bani încasează Neluţu Varga

CFR Cluj se destramă după plecarea lui Dan Petrescu! Ardelenii îşi pierd vedeta. S-a aflat câți bani încasează Neluţu Varga pe jucătorul care ajunsese gratis în Gruia.

Transferul portarului s-ar putea realiza chiar în această vară, dat fiind că acesta este dorit de mai multe formații din Serie A. Simone Scuffet era unul dintre preferaţii fostului antrenor, Dan Petrescu.

CFR Cluj se destramă după plecarea lui Dan Petrescu!

Portarul titular la echipa din Gruia se afla în vizorul mai multor cluburi din primul eșalon al Italiei. Conform Centotrentuno, CFR Cluj și Cagliari, cea care-l dorește cu insistență pe fotbalist, ar fi ajuns la un consens privind plecarea lui Simone Scuffet.

Potrivit aceleiași surse, Neluţu Varga ar urma să primească nu mai puțin de 1 milion de euro de la gruparea din Peninsulă. Scuffet ajunsese la CFR Cluj în vara lui 2022. A sosit liber de contract după despărțirea de Apoel Nicosia.

Mai mult, cele două părți aflate în negocieri mai au de discutat doar chestiuni ce țin de detaliile contractului, mai transmite sursa citată. Portarul este așteptat astăzi, 11 iulie, să efectueze testările medicale de rutină, iar mai apoi va semna și acordul cu Cagliari.

Cota de piață a lui Simone Scuffet este de 2 milioane de euro, conform Transfermarkt. Acesta a jucat în 49 de partide pentru CFR Cluj în sezonul anterior.

Dacă Scuffet va pleca, ardelenii se vor mai putea baza doar pe Otto Hidrich (20 de ani), întors după împrumutul la echipa Kisvarda, dar și pe Răzvan Sava (21 de ani), Cristian Bălgrădean (35 de ani) și Cătălin Căbuz, recent transferat de la Chindia Târgoviște.

Neluţu Varga: „Scuffet este un portar foarte bun”

Pe de altă parte, Scuffet se afla și în vizorul celor de la Empoli și Spezia, după cum afirmase Varga în urmă cu o săptămână. Până la urmă, patronul de la CFR Cluj nu a mai ajuns la o înțelegere cu niciunul dintre cele două cluburi, conform Digisport.

„Scuffet este un portar foarte bun. Iar de acest lucru cred că s-a convins toată lumea în România și nu numai. Era de așteptat. Pentru că vorbim de un jucător care acum ceva ani era cotat la 6 milioane de euro.

S-a scris despre Italia și, da, este adevărat. Sunt două echipe interesate, Empoli și Spezia. Nu am detalii pentru că nu mă ocup eu. Dar mi s-a spus că există contacte cu cele două echipe”, a transmis Varga, conform sursei citate anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed