CFR Cluj i-a găsit înlocuitor lui Mario Camora! S-a anunţat oficial al doilea transfer al verii pentru Dan Petrescu! Ardelenii şi-au adus un jucător cu care atacă grupele Ligii Campionilor.
După ce au anunţat aducerea lui Christopher Braun de la FC Botoşani, campionii l-a prezentat azi pe Karlo Brucic, al doilea transfer al verii.
„Suntem bucuroși să anunțăm transferul fundașului stânga Karlo Brucic de la FC Koper din Slovenia. Fotbalistul croat a început fotbalul la academia lui Dinamo Zagreb, iar mai apoi a evoluat la echipe precum Lokomotiv Zagreb, FC Ashtod, echipă din prima ligă din Israel, Dinamo Minsk sau FK Suduva.
În perioada junioratului, Brucic a bifat prezențe la toate echipele naționale ale Croației de la grupa U15 până la U21. Îi dorim multă baftă și cât mai multe realizări la CFR Cluj”, au anunţat cei de la CFR Cluj, într-un comunicat oficial.
Brucic mai poate juca fundaș central, dar și mijlocaș stânga și va concura pentru un post de titular cu Mario Camora, căpitanul campioanei. Karlo Brucic vine la formația lui Dan Petrescu din postura de jucător liber, după ce i-a expirat înțelegerea cu formația slovenă, FC Koper. În sezonul trecut, Brucic a jucat 35 de partide, reușind un gol și o pasă de gol.