Ce televiziune va transmite meciul Sepsi-Bodo/Glimt. Au apărut dezvăluiri de ultimă oră din interior. Viitorul covăsnenilor este în joc.
Meciul Sepsi-Bodo/Glimt, din manșa întâi a play-off-ului Conference League se dispută joi, 24 august, de la ora 20:00.
Ce televiziune va transmite meciul Sepsi-Bodo/Glimt
Partida va fi transmisă în direct pe canalul Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro.
De altfel, există mari șanse ca duelul de pe stadionul Sepsi din Sfântu Gheorghe să se joace cu casa închisă. Conform Digi Sport, nu mai puțin de 6.000 de bilete au fost cumpărate până în seara zilei de luni, mai precis cu 72 de ore înainte de startul partidei.
FK Bodo/Glimt a fost campioană a Norvegiei de două ori, în sezoanele 2019/2020 și 2020/2021. Mai mult, adversarii celor de la Sepsi au în palmares și două Cupe ale Norvegiei, câștigate în sezoanele 1992/1993 și 1974/1975.
În plus, lotul celor de la FK Bodo/Glimt are o valoare de circa 30.8 milioane de euro, potrivit Transfermarkt, în vreme ce lotul de la Sepsi este evaluat la suma de 14.6 milioane de euro.
Pentru un loc în play-off-ul Conference League, echipa din Sfântu Gheorghe s-a duelat cu CSKA Sofia, scor 6-0 la general, iar mai apoi cu Aktobe, scor 2-1 la general.
Liviu Ciobotariu: „Reprezentăm România și vrem să o facem bine”
Liviu Ciobotariu, tehnicianul „alb-roșilor”, a vorbit despre acest meci după partida cu Hermannstadt din campionatul intern, scor 1-1.
„Nu comentez arbitrajul că nu este normal. Am văzut și eu imaginile și cred că ce a spus domnul Crăciunescu este corect.
Începând din seara asta o să ne concentrăm pe următorul meci. Am câteva informații că sunt o echipă puternică și că marchează multe goluri. O să încep să îi studiez și să îi analizez. Vrem să scoatem un rezultat pozitiv.
Am fost statici la gol. Nu a fost numai faza respectivă, a fost și una în care puteam să încasăm golul 2. Este un punct pe care l-am acumulat. Avem un parcurs bun. Important este să ne revenim fizic. Reprezentăm România și vrem să o facem bine!”, a spus Liviu Ciobotariu.