Ce spune Emil Săndoi despre fotbalistul care a refuzat naționala României și a ales Italia: ‘Nu mi-a răspuns’

Andrei Coubiş, jucător cu dublă cetăţenie, a refuzat convocarea la naţionala U21 a României. Fotbalistul a decis să joace pentru selecționata U20 a Italiei.

 Emil Săndoi spune că a făcut totul pentru a-l convinge pe fundaș să joace pentru România, dar acesta nici nu a vrut să audă.

„Nu am mai putut să comunic aşa de mult cu el”

„E greu să comentez, pot să spun însă că eu mi-aş fi dorit ca el să aleagă naţionala României. Eu l-am convocat prima oară la meciurile naţionalei U21 cu Spania şi Olanda, după ce mai fusese convocat anterior la U19 sau U20, unde a şi jucat. Acum este opţiunea lui, îmi pare rău.

Noi am încercat să facem demersurile necesare pentru a-l convinge să rămână în continuare la naţionala României. În toamnă am fost la AC Milan, am urmărit şi o parte din antrenamentele pe care le-a făcut acolo. Apoi a urmat convocarea de care spuneam şi cu Olanda a jucat titular şi n-a făcut-o rău.

Noi aveam semnale că el este căutat şi de persoane din cadrul Federaţiei Italiene de Fotbal… la un moment dat chiar directorul sportiv de la tineret de la AC Milan m-a informat… mi-a spus că jucătorul primise o convocare şi de la Italia U20, în timp ce noi trimisesem pentru România U21. El a ales însă Italia, e opţiunea jucătorului.

Eu l-am simţit mai distant, nu am mai putut să comunic aşa de mult cu el la telefon, nici la mesaje nu mi-a răspuns… Dar e alegerea jucătorului. Ce pot să spun e că FRF şi eu am făcut totul ca să-l convingem să rămână la naţionala României”, a declarat Săndoi, potrivit FRF.

Echipa naţională de tineret U21 a României va disputa partide amicale cu Portugalia, pe 24 martie (ora 19:00, Stadion Steaua), şi Germania, în 28 martie (ora 19:00, Stadionul Municipal din Sibiu).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed