Ionuț Radu a revenit la Inter, după ce și-a încheiat împrumutul la Bournemouth, grupare ce activează în Premier League! Deși a stat un sezon departe de italieni, în continuare, românul are șanse mari să părăsească gruparea din Cizmă.
Inter ar fi ajuns, deja, la un acord cu Sassuolo, pentru a materializa transferul lui Ionuț Radu. Deși cele două grupări ar fi ajuns la un numitor comun, portarul a cerut timp de gândire.
Ce se întâmplă, de fapt, cu Ionuț Radu!
În acest context, nu se știe dacă internaționalul român va evolua sau nu, în cadrul formației din Serie B. Cu Inter mai are contract până în vara anului 2025.
”Negocierile continuă, dar nu există un acord între Sassuolo și Andrei Radu. Chiar dacă s-a ajuns la o înțelegere cu Inter, portarul a cerut timp de gândire.
S-a crezut că astăzi (n.r. marți, 13 august) ar putea fi ziua cea mare, dar va trebui să avem răbdare!”, au notat jurnaliștii italieni.
La Inter, Ionuț Radu încasează un salariu în valoare de 2,2 milioane de euro anual.
Conform site-urilor de specialitate, portarul român are o cotă de piață în valoare de 3.000.000 de euro.