Ce se întâmplă cu Vlad Chiricheș! Veşti de ultimă oră ale lui Elias Charalambous. Căpitanul naţionalei, dorit enorm de FCSB.
După ce a spus adio celor de la Cremonese, Vlad Chiricheș a fost ofertat de vicecampioana României. Fundașul ar urma să răspundă ofertei făcute de Gigi Becali în următoarea perioadă.
Ce se întâmplă cu Vlad Chiricheş
Vlad Chiricheș va ține legătura în următoarea perioadă cu Mihai Stoica, deoarece latifundiarul din Pipera este plecat din București.
Elias Charlambous a vorbit despre o posibilă colaborare cu fundașul central, cândva cel mai scump transfer din fotbalul românesc. A fost vândut cu 9,5 milioane de euro formației de la Tottenham.
„L-am văzut zilele trecute și am vorbit cu el. Nu avem nimic încă, dar vedem ce va fi. Așa cum a spus și domnul Gigi Becali, decizia îi aparține lui.
Este un fotbalist de mare valoare, a jucat mulți ani la un nivel bun, are experiență și ne-ar putea ajuta. Vedem ce se va întampla”, a spus Charalambous.
La Cremonese, Vlad Chiricheș a bifat 17 apariții, nu a reușit să marcheze niciun gol și nici să paseze decisiv în vreo situație. Peste 1000 de minute a îmbrăcat tricoul clubului care a retrogradat la finele sezonului trecut.
Vlad Chiricheș, de-a lungul carierei sale, a făcut parte din cluburi precum FC Ardealul, Curtea de Argeș, Benfica U19, Pandurii, FCSB, Tottenham, SSC Napoli, Sassuolo și Cremonese.