Valentin Mihăilă s-a accidentat în cadrul ultimului duel disputat de către Parma, în cea mai recentă etapă din Serie A! Atacantul s-a lovit puternic la genunchi în duelul cu Udinese, scor final 2-3.
A fost înlocuit în minutul 88 al partidei. Inițial, jurnaliștii din Italia au scris despre un diagnostic destul de grav: ruptură a ligamentului încrucișat. Ceea ce ar fi însemnat ca Mihăilă să rateze toate partidele echipei naționale, programate până la finalul anului 2024.
Ce se întâmplă cu Valentin Mihăilă!
Giovanni Becali a vorbit despre situația lui Valentin Mihăilă, care ar fi suferit doar o lovitură simplă. Accidentarea atacantului nu necesită o perioadă de repaus.
„E foarte bine, stați liniștiți. O simplă lovitură și n-are nicio problemă. N-are absolut nicio problemă. E sănătos sută la sută!”, a declarat Giovanni Becali, la ProSport.
„Trebuie să o țină tot așa!”
Fabio Pecchia, antrenorul Parmei, a fost mulțumit de evoluția românului din partida cu Udinese.
„Mihăilă trebuie să o țină tot așa, întotdeuna este periculos atunci când atacă spațiile în viteză. Este capabil să găsească poarta cu regularitate și în Serie A. Schimbarea sa? A primit o lovitură.
Am întâlnit un adversar puternic, cu multă calitate. Am fost solizi în prima repriză, astfel că există multă dezamăgire și regret că am pierdut această partidă, dar va fi o lecție importantă pentru noi.
Vreau să reținem din această partidă aspectele pozitive: am intrat determinați, am arătat că vrem să jucăm fotbal și ne-am creat ocazii. Să căutăm mereu poarta a intrat în ADN-ul nostru și asta mă mulțumește. În ultimele minute, deși aveam un jucător în minus, mi-au plăcut atitudinea și determinarea jucătorilor, am luptat până la final. S-a văzut și în atitudinea fanilor de după meci, au apreciat dăruirea noastră, deși cu siguranță au fost dezamăgiți de rezultat!”, a spus Fabio Pecchia, la finalul meciului cu Udinese.