Dumitru Dragomir s-a lăudat mereu că a fost cel mai longeviv președinte din România. Așa și-a căpătat și supranumele Mitică de la Ligă.
Când a fost debarcat de președinții care l-au ales pe Gino Iorgulescu, Mitică a făcut scandal. A fost trădat chiar de prieteni, dar a acuzat în schimb manevrele politicului.
,,Dacă nu ai fler, nu pot să faci bani. Dacă nu ești născut să faci bani, nu poți să faci bani. Nu știți când m-a dat afară Ponta? M-a dat afară pentru că nu am vrut să fac licitație pe drepturile de la televiziune.
I-am spus că eu nu pot să mă duc la pușcărie la 70 de ani pentru o licitație. Mi-a spus că într-o săptămână mă dă afară și așa a fost. Au vrut să mă bage și la pușcărie fără motiv, constituindu-se liga parte civilă în fals împotriva mea.
Eu eram învățat pe bani buni, pentru că aveam 15 mii de dolari, salariu la ligă, erau bani care nu mă durea capul. În două luni strângeam și puteam să iau o mașină, era bine…
Vreau să vă spun că liga am făcut-o eu și din banii băiatului meu. Liga a fost ideea mea și am făcut-o cu Anca Petrescu, care a murit. Dumnezeu să o ierte!”, a spus fostul președinte în emisiunea Sub Semnul Întrebării, moderată de Robert Turcescu, la B1TV.