Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a înjunghiat-o pe Monica Seles în 1993

Bărbatul care a înjunghiat-o pe fosta jucătoarea de tenis Monica Seles în timpul unui meci, la turneul de la Stuttgart, din 1993, a murit la vârsta de 68 de ani, informează The Sun.

Conform Bild, el a fost găsit fără suflare într-un azil unde şi-a petrecut ultimii 14 ani din viaţă.

Parche a avut o antipatie incredibilă faţă de Seles după ce aceasta a învins-o pe Graf, în finala de la Roland Garros, din 1990. Furia lui Parche s-a amplificat după ce Seles a devenit numărul 1 mondial în 1991.

La Hamburg Open, el a sărit din tribună şi a înjunghiat-o pe Seles în spate, fiind reţinut imediat de forţele de ordine.

În ciuda faptului că a recunoscut că a vrut să o „rănească” pe Seles, Parche nu a fost închis, după ce a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare potrivit news.ro.

Parche a fost descris ca un „singuratic dezechilibrat mental”.

Seles a avut nevoie de doi ani pentru a reveni în circuit

Seles a reuşit să-şi revină după episodul şi s-a întors pe teren doi ani mai târziu, iar în 1996 a câştigat Australian Open.

„Chestia a fost că, atunci când m-am gândit să mă întorc, nu aveam idee cum mă voi simţi aşezându-mă pe scaun, ştiind că persoana care m-a înjunghiat nu a fost niciodată băgată în închisoare. Au existat mulţi de dacă. În cele din urmă, însă, după doi ani şi jumătate, am simţit că trebuie doar să încerc. M-am întors la Toronto şi sprijinul fanilor a fost pur şi simplu uimitor. Am câştigat primul turneu şi asta m-a ajutat. Era ceva de genul: „Încă mă pricep la asta”, spunea fosta jucătoare de tenis.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed