Ce l-a mulțumit pe Dică la returul cu Anderlecht: `M-am bucurat că i-am văzut, că au strigat Steaua!`

FCSB s-a liniștit încă din această seară, la Bruxelles. Egalul cu Anderlecht a scos-o definitiv din calculele pentru primăvara europeană din Conference, dar cu această ocazie, se poate concentra exclusiv pe Liga I.

Nicolae Dică n-a uitat rușinea cu Silkeborg și e convins că acolo s-a scris istoria negativă. ”Păcat că nu am reuşit mai multe puncte. Dezamăgirea vine de la cele două jocuri pe care le-am avut cu Silkeborg şi de acolo nu am reuşit să scoatem nimic. Cu West Ham şi în cele două meciuri cu Anderlecht, am arătat bine.

Important e că suntem aici. E un alt nivel, un alt ritm. E bine pentru jucători. Important e ca pe viitor noi sau alte echipe să meargă în Conference League, Europa League sau, Doamne ajută, în Champions League”, a declarat Nicolae Dică, citat de As.ro.

”O partidă dificilă, mă aşteptam la acest lucru. Am început bine jocul, am avut ocazii de a marca. Din păcate, am primit acel gol la primul lor şut pe spaţiul porţii.Important e că echipa a avut reacţie şi am reuşit să egalăm. Apoi, am luat acel gol din fază fixă, unde am pierdut marcajul, dar am reuşit să revenim din nou. Jucătorii merită felicitaţi. Sunt mulţumit de întreaga echipă”, a mai spus Nicolae Dică. Totuși, antrenorul FCSB-ului a avut și motive de bucurie după remiza cu Anderlecht.

”Un lucru senzaţional pentru noi. M-am bucurat că i-am văzut la joc, că au strigat Steaua în timpul jocului şi la sfârşit erau bucuroşi şi au cântat împreună cu jucătorii. Mă bucur că nu au venit doar cei stabiliţi aici. Le mulţumim pe această cale. În momentul în care suporterii au fost alături de jucători, randamentul a fost mai bun”, a transmis Nicolae Dică.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed