Ce i-a făcut Florentin Petre soției sale? Acuzații extrem de grave. Fostul dinamovist intervine în plin scandal

Florentin Petre s-a trezit în mijlocul unui scandal uriaș. Asta după ce Miss Bulgaria, cea de-a doua soție, l-a făcut praf în urmă cu mai bine de o săptămână. Aceasta l-a acuzat că ar fi înșelat-o în repetate rânduri. În plus s-a simțit jignită pentru că s-a spus că s-ar fi măritat cu fostul dinamovist pentru bani.

Florentin Petre a postat un mesaj în care a încercat să explice totul, iar acum a apărut și în cadrul unei emisiuni TV. Tot scandalul a început după ce fostul fotbalist a decis să divorțeze.

„Cel mai important este să vedem lucrurile pozitiv. Să rămânem concentrați şi conectați pe fericirea sufletească şi zâmbetul pe care trebuie să-l ai în fiecare dimineaţă când te trezeşti. Ca orice om, în viaţă mai ai şi momente dintr-astea.

Toate lucrurile pe care le-ai făcut în timp trebuie să ştii să le gestionezi, iar eu sunt genul de om căruia nu-i place să apară. Ai văzut, apar în orice altceva în afară de viaţa privată. Mi se pare un lucru normal, să fie intimitatea mea şi cred că toată lumea trebuie să respecte asta.

Eu toată viaţa am să fiu atent la oamenii pe care o să-i am în jurul meu, prietenii pe care îi am, sunt foarte atent la declaraţiile pe care le dau şi de fiecare dată eu mi le asum. Aşa mi se pare normal, de fiecare dată când greşeşti să recunoşti”, a explicat Florentin Petre la emisiunea Digi Sport Matinal.

Margarita Peychinska: „Nu am avut ce să mâncăm”

Fosta Miss Bulgaria a făcut dezvăluiri uluitoare pentru Cancan. Margarita spune că niciodată nu a fost interesată de banii soțului său și că acesta a avut numeroase aventuri în timpul căsniciei. Soția fostului fotbalist a mai dezvăluit că și-a vândut bunurile din Bulgaria pentru a-l ajuta.

„Nu am stat niciodată cu el pentru bani. Eu, de exemplu, mi-am vândut apartamentul din Bulgaria, când nu eram căsătoriți, nu aveam nicio siguranță că vom avea ceva împreună vreodată. L-am vândut pentru a-l ajuta pe el, că avea nevoie de bani.

Mă crezi că aveam 20 de euro, cu autograful lui Guti (n.r. Jose María Gutiérrez Hernandez, fost fotbalist la Real Madrid), preferatul meu atunci, pe timpuri. Și era semnată pentru mine, scria pentru Margot.

Și nu am avut ce să mâncăm și am schimbat acești 20 de euro. Aici, în România, s-a întâmplat”, a declarat Peychinska pentru sursa mai sus citată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed