Ce face Simona Halep înainte revenirii pe teren. Imaginea cu care i-a cucerit pe fani. Nu lasă nimic la voia întâmplării / Foto

Simona Halep se pregătește intens pentru revenirea în circuit. Așa cum și-a obișnuit deja fanii, jucătoarea de tenis postează destul de des imagini pentru a-i ține la curent cu tot ce face.

După ce a ajuns la Miami, fostul lider mondial a postat mai multe cu care și-a cucerit susținătorii.

Ce face Simona Halep înainte revenirii pe teren

Simona Halep nu lasă nimic la voia întâmplării. Se pregătește intens pentru revenirea în circuitul oficial. Primul meci îl va juca săptămâna următoare, la Miami, turneu la care participă după ce a primit o invitație.

Halep a postat în urmă cu două zile un filmuleț de la antrenament. A urmat acum o fotografie cu omul care i-a fost alături în toată perioada dificilă, fizioterapeutul Sabin Topală.

 

Din imagine se vede că dubla campioană de Grand Slam este extrem de fericită, fiind mereu cu zâmbetul pe buze.

Sfatul lui Ion Țiriac pentu fostul lider WTA

Ion Țiriac crede că Simona Halep nu ar fi trebuit să revină în circuit la Miami. Ar fi fost mai bine să se concentreze pe competițiile pe zgură, a susținut fostul jucător de tenis.

„Am acest privilegiu ca domnișoara Halep să vină și să mă întrebe. Dar orice îi spun, ea face absolut de capul ei. Rar, rar m-a ascultat. Și din când în când, când m-a ascultat, a făcut bingo! Nu atât că sunt deștept eu, dar am 60 de ani de când sunt în sportul ăsta.

Halep trebuie s-o ia foarte încet cu revenirea pentru că a uitat ce înseamnă «fifteen-love»», «thirty-all», «Game Halep!» sau game aialaltă! Un an jumătate înseamnă o viață întreagă.

Aș sfătui-o, deși s-a antrenat tot timpul, să se gândească dacă e mai bine să înceapă doar pe zgură. Mai e doar un turneu pe hard, la Miami. Iar acolo sunt vreo 20 de fetițe între 18 și 21 de ani, de peste 1,80 metri, care servesc cu 200 km/h. Eu aș juca cinci ore în fiecare zi pe zgură!”, a spus Ion Țiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Turneul WTA 1000 de la Miami, primul la care va participa Simona Halep după verdictul venit de la TAS, se joacă în perioada 19 – 31 martie.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed