Ce au făcut tricolorii înaintea meciului cu Cipru! Program special al lui Mircea Lucescu. Peisajul care a luat ochii tuturor

Pentru România urmează cele două dueluri ale lunii octombrie, din UEFA Nations League! Tricolorii se pregătesc să dea piept cu Cipru, pe data 12, iar trei zile mai târziu se vor întâlni cu prima reprezentativă a Lituaniei.

Pregătiți mental și fizic pentru o nouă provocare, elevii lui Mircea Lucescu și-au programat câteva ore de relaxare, chiar în ziua de dinaintea partidei cu Cipru. Au ieșit la plimbare, pe malul Mării Mediterane.

Program special al lui Mircea Lucescu!

Delegația României a aterizat în Larnaca ieri seră. Au fost postate mai multe fotografii cu tricolorii, pe paginile oficiale de socializare ale echipei naționale.

Peisaj de vacanță, atmosferă bună, dar concentrare maximă la plimbarea din această dimineață! Jucătorii s-au relaxat câteva minute în apropierea hotelului unde sunt cazați!”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

„Ăsta este obiectivul!”

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, este extrem de mulțumit de forma băieților lui Mircea Lucescu. Oficialul este convins că România poate face o figură frumoasă în Cipru.

„Chiar m-am uitat la antrenamente, toţi concentraţi, toţi mobilizaţi de către Lucescu. E bine, merge bine totul, după părerea mea. Să-i batem pe cei din Cipru, şi după ne gândim şi la Lituania. Primul meci e cel mai important, e o obişnuinţă pentru toată lumea, pe acesta să-l câştigăm. După, din nou cu moral, cu atmosferă bună, mergem în Lituania.

(N.r. Unii spun că ar fi un eşec dacă nu câştigăm aici) Părerea lor. Părerea mea e cu totul alta, nu e niciun eşec. Dacă câştigăm în Cipru, mergem în Lituania. Nu mă gândesc la un meci nul, nu sunt meschin, vreau să-l câştigăm, dar şi un meci egal dacă va fi, nu e niciun eşec. Am văzut şi Lituania la Bucureşti, foarte bine chiar, în unele momente a jucat mai bine decât noi, să fim corecţi.

(N.r. Ne-ar ajuta să terminăm pe primul loc în drumul spre Mondial) Acesta e obiectivul pe care şi l-a impus Lucescu, nu noi, el şi l-a impus. Cred că-l va realiza, nu cred, sunt sigur!”, a declarat Mihai Stoichiţă, conform AS.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed