Kun Aguero asistă la Cupa Mondială din Qatar, însă nu îi este permis să își viziteze foștii colegi de la naționala Argentinei.
Fostul atacant al Barcelonei a dezvăluit că a încercat să viziteze delegația Argentinei dar nu i-a fost permis accesul.
Kun Aguero nu își poate vizita foștii colegi
Fostul fotbalist se simte frustrat de faptul că Federația din Argentina îl ”plimbă cu vorba” și nu îi permite accesul.
”Nu am putut să mă întâlnesc cu foştii mei coechipieri, ceea ce este puţin ciudat. De trei-patru zile mi se spune că acreditarea mea nu este gata.
Dacă nu vor să fiu aici e în regulă, dar să mi se spună. Nu am deranjat niciodată pe nimeni, m-am purtat bine cu toată lumea mereu.
Poate există oameni din interiorul Federaţiei care consideră altceva. Eu nu îmi amintesc însă. Aştept un răspuns de la cei din Federaţie”, a povestit fostul atacant al Argentinei, potrivit Sport Bible.
Naționala Argentinei a pierdut uluitor în prima partidă de la Campionatul Mondial, scor 1-2, în fața Arabiei Saudite.
Leo Messi a semnat singurul gol marcat de Argentina, dintr-un penalty acordat în prima parte a jocului.
Argentina este nevoită să câștige următoarele două partide contra Mexicului și Poloniei.
În al 2-lea meci al grupei, Polonia și Mexic au terminat la egalitate, scor 0-0.