Câţi fani vor avea cei de la Rapid la derby. Viorel Moldovan a dat toate detaliile. Au bătut palma cu cei de la Dinamo

Dinamo şi Rapid au bătut palma. Au semnat pactul de reciprocitate în privinţa biletele pentru derby. Cele două echipe se întâlnesc duminică de la ora 20.00.

Viorel Moldovan a anunțat câte bilete a primit Rapid pentru meciul care se joacă pe Arena Naţională.

 Rapid și Dinamo au bătut palma înainte de derby

Preşedintele de la Rapid a anunțat că au avut loc discuții și s-a stabilit ca giuleștenii să primească o peluză întreagă la meciul de duminică, adică aproximativ 7.000 de bilete.

Potrivit pactului de reciprocitate semnat, și giuleștenii vor face același lucru în cazul unui duel în play-off. În plus, în cazul în care cele două formații se întâlnesc, Rapid trebuie să închirieze Arena Naţională

„(n.r. – Câți sepctatori rapidiști vor fi pe Arena Națională din ceea ce știi tu?) În momentul de față nu vă pot spune exact pentru că suntem în negocieri. S-ar putea să ajungem la un numitor comun și să semnăm acel protocol reciproc.
Reciprocitatea este normală, așa trebuie să fie de fiecare dată. Trebuie să fie echitabil pentru toată lumea. Fanii noștri, cât și cei dinamoviști să participe în număr cât mai mare pentru a oferi un spectacol de calitatea duminică seară.

Suntem în discuții chiar acum. Așteptăm să vedem cum decurg. E în discuție doar Arena Națională”, a declarat Viorel Moldovan, conform fanatik.ro.

 „Este adevărat, s-a rezolvat. Avem semnătura celor de la Rapid pe protocol. Ei vor primi 7000 de bilete, noi primim 7000 de bilete”, a spus Nicolescu, administratorul special de la Dinamo.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed