PSG și-a prezentat echipamentul pentru sezonul 2022/2023. Pe tricoul purtat de francezi este inscripționat GOAT.
Firma care se ocupă cu comercializarea online a unor produse...
O selecţionată germană a câştigat miercuri, la Nyon (Elveţia), primul turneu european de fotbal rezervat în principal refugiaţilor, o prelungire a eforturilor de integrare...
Portughezul Paulo Fonseca (49 ani) a fost numit în funcţia de antrenor al echipei Lille după concedierea lui Jocelyn Gourvennec, a anunţat, miercuri, clubul...
Paris Saint-Germain continuă să fie extrem de implicată pe piața transferurilor. Jurnalistul italian Fabrizio Romano anunță că francezii și-au asigurat serviciile mijlocașului portughez Vitinha (22 de ani) de...
Marius Șumudică a revenit în România pentru a petrece vacanța alături de familie. Antrenorul a anunțat că a încheiat toate socotelile cu Al-Shabab, echipă...
Manchester United nu a reușit momentan să bifeze vreun transfer în această vară, iar fanii au început să devină nerăbdători în condițiile în care două dintre rivale, Manchester...
Marţi seară a fost perfectat transferul românului Andrei Miron la Hapoel Haifa, în Israel. Jucătorul a plecat liber de contract de la FCSB, cu care mai avea contract jumătate...
Chelsea este gata să facă și ea primul transfer din actuala perioadă de mercato, după ce rivalele din campionat, Manchester City și Liverpool, au fost deja active din această privință.
Venirile lui Darwin Nunez...
Probleme uriaşe pentru o vedetă de la PSG! Marco Verratti e terminat. S-a aflat ce au putut să îi facă hoţii. Mijlocaşul echipei Paris Saint-Germain,...
Fundaşul olandez Sven Botman (22 ani) a confirmat plecarea sa de la echipa franceză de fotbal Lille, marţi, într-un mesaj postat pe Instagram, citat...
Radu Drăguşin şi-a găsit echipă! S-a aflat unde îl va trimite Juventus. Este mutarea momentului în Italia. Presa din Peninsulă anunţă că Bătrâna Doamnă...
Directorul sportiv al celor de la Sporting, Hugo Viana, nu crede că ar fi posibil, în această vară, ca superstarul portughez Cristiano Ronaldo să se întoarcă în Portugalia, la...
Echipa AS Roma a decis să rezilieze "unilateral şi fără motiv" contractul pe care îl avea semnat cu FC Barcelona pentru disputarea următorului Trofeu...
Fostul internaţional Philipp Lahm, campion mondial cu naţionala de fotbal a Germaniei în 2014, crede că Bundesliga va rămâne atractivă şi dacă atacantul polonez...
Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Tite, i-a luat apărarea lui Neymar după recentele critici care i-au fost aduse atacantului brazilian, pentru prestaţiile acestuia...
Lovitură totală pentru milionarii de la PSG! O legendă a clubului a luat o decizie dură. Va finanţa rivalii din oraş. Fostul fotbalist brazilian Rai,...