Cătălin Chirilă a câştigat medalia de bronz în proba de canoe simplu pe 500 de metri la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen. În urmă cu o zi, sportivul de la CSA Steaua a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la canoe simplu pe 1.000 de metri.
„Sunt foarte fericit. Se putea să fie o cursă mai bună. Așa mă așteptam să o abordez altfel. Pe la jumătatea cursei îmi doream măcar să iau bronzul. A fost o cursă extrem de strânsă.
În 2016, atunci când am concurat ultima dată la juniori în proba de simplu am luat medalii la europene și mondiale. De atunci am știut că pot să fac performanță și la simplu”, a declarat Cătălin Chirilă pentru TVR.
Pentru Cătălin Chirilă urmează acum o nouă competiție. A fost invitat la ICF Super Cup din Oklahoma (SUA), concurs la care participă doar cei mai buni sportivi din lume.
„Acum o să plec în Oklahoma unde am fost invitat. Voi participa la cursa de 350 de metri, ceea ce e nou pentru mine. E o probă foarte ciudată. Oricum nu este aceeași presiune. E o probă de relaxare de cunoaștere, de distracție cum am zis eu”, a mai spus campionul european.