Casa din Italia a lui Emerson Fittipaldi, fost campion în Formula 1, a fost jefuită marţi, anunţă poliţia italiană, preluată de cotidianul Gazzetta dello Sport.
Potrivit unei prime estimări a poliţiei, hoţii au furat din casa lui Emerson Fittipaldi obiecte în valoare de 250.000 de euro. Printre obiectele furate se numără un ceas Rolex şi bijuterii din aur. Fostul campion al Formulei 1 nu se afla acasă atunci când s-a petrecut jaful.
Maxi furto a casa Fittipaldi: rubati 250.000 euro di orologi e gioielli #EmersonFittipaldi #Fittipaldi #Brescia https://t.co/xDWNaYUXPq
— SportMediaset.it (@sportmediaset) July 18, 2023
Emerson Fittipaldi (75 de ani) locuieşte de mai mulţi ani la Soiano, lângă lacul Garda, în provincia Brescia. Fittipaldi a fost campion mondial al Formulei 1 ăn 1972 şi 1974.