Novak Djokovic, locul doi ATP, l-a învins pe Carlos Alcaraz, locul trei ATP, în finala turneului de tenis de la Jocurile Olimpice. Sârbul care tocmai a devenit campion olimpic, l-a consolat pe adversarul său la finalul partidei.
Alcaraz a izbucnit în lacrimi la finalul meciului cu Novak Djokovic, care s-a impus în două seturi, scot 7-6 (3), 7-6 (2). Spaniolul a declarat că s-a simțit foarte dezamăgit după această finală.
Novak Djokovic l-a învins pe Alcaraz!
Djokovic și Alcaraz sunt cei doi mari sportivi care s-au duelat în finala turneului de tenis de la Jocurile Olimpice 2024. Spaniolul a fost mai mult decât dezamăgit de eșec și nu și-a putut stăpânii lacrimile după meci. Unul dintre cei care l-au consolat a fost chiar adversarul său.
Campionul sârb i-a spus și câteva cuvinte de încurajare, care ulterior au fost dezvăluite de spaniol.
”Djokovic mi-a spus că, într-o zi, voi câștiga și eu medalia de aur, că vremea mea va veni”, a declarat Carlos Alcaraz, citat de Mundo Deportivo.
Carlos Alcaraz a explicat și de ce a plâns la final.
”Simt că am dezamăgit mulți oameni, de aceea am fost foarte afectat. Am muncit mult pentru medalia de aur. Voiam medalia de aur și nu am reușit să o obțin, asta m-a întristat.
A fost și emoția momentului, acum mă simt mândru de cum mi-am reprezentat țara. Am vrut mai mult, niciodată nu e plăcut să pierzi. Dar plec cu fruntea ridicată, am luptat până la limită și am dat tot ce am avut”, a declarat Alcaraz.