Carlo Ancelotti îi predă o lecție aspră lui Didier Deschamps: decizia care îl umilește pe selecționerul Franței

Carlo Ancelotti este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului și, din când în când, ”predă” și lecții altor tehnicieni.

În Franța s-a iscat o controversă uriașă, după ce Deschamps nu l-a rechemat pe Karim Benzema la Campionatul Mondial. Francezul era refăcut și putea juca încă din sferturile competiției.

Lecția lui Don Carlo

Carlo Ancelotti s-a regăsit într-o situație asemănătoare. Înaintea Campionatului Mondial al Cluburilor, Karim Benzema s-a accidentat și a fost lăsat în Spania.

În cele din urmă, Benzema s-a refăcut, iar Ancelotti l-a chemat de urgență. Militao și Benzema se vor alătura echipei la Rabat, înainte de finala Cupei Mondiale a Cluburilor, de sâmbătă.

„Nu şi-au revenit complet, Karim este mai bine dar sunt mai multe îndoieli cu privire la Militao. Se vor antrena vineri şi apoi vom vedea”, a declarat Ancelotti, după meciul cu Al-Ahly.

Madridenii, care i-au eliminat seara în semifinale (4-1) pe egiptenii de la Al-Ahly, îi vor înfrunta pe saudiţii de la Al-Hilal pentru a încerca să câştige a cincea Cupă Mondială a Cluburilor începând din 2014.

Și-a revenit miraculos

Karim Benzema, starul celor de la Real Madrid și al naționalei Franței, s-a accidentat cu doar câteva zile înainte de începerea Campionatului Mondial.

La scurt timp după accidentare, Karim Benzema a fost trimis acasă de către selecționerul Didier Deschamps.

Între timp, Benzema și-a revenit complet și chiar a participat la un meci amical jucat de Real Madrid.

Regulamentul i-ar fi permis Franței să-l reintroducă în lot pentru marea finală cu Argentina. Pentru Benzema ar fi fost ultima șansă să câștige trofeul Cupei Mondiale.

Agentul lui Karim Benzema, Karim Djaziri, a prezentat documente medicale care arată faptul că francezul era apt de joc încă din optimi, informează The Sun.

„Am spus asta acolo (la naționala Franței n.r.), dar înainte de asta am consultat 3 specialiști care confirmă diagnosticul că Benzema ar fi putut fi apt încă din optimi. Putea fi cel puțin pe bancă! De ce i-ați cerut să plece atât de repede?”, a spus agentul lui Benzema

De ce nu l-a vrut Deschamps

Deschamps nu îl vrea pe Karim Benzema, iar francezii au aflat și motivul din spatele acestei decizii. Se pare că Deschamps nu este mulțumit de rolul pe care Benzema îl joacă în vestiarul Franței, acolo unde nu se înțelege cu anumiți jucători.

Antrenorul francez a fost întrebat de mai multe ori despre Benzema în timpul turneului și a ignorat de multe ori întrebarea, ba chiar s-a arătat uneori iritat.

„Prefer să nu răspund. Următoarea întrebare”, a spus el, vizibil iritat.

Totul pleacă de la Balonul de Aur

Jurnaliștii de la Footmercato au aflat faptul că Didier Deschamps este supărat pe Karim Benzema, după gala Balonului de Aur. Benzema nu l-a menționat pe selecționerul Franței printre cei care l-au ajutat să câștige prestigiosul trofeu.

În schimb, Benzema l-a glorificat pe Zinedine Zidane, cel care este vehiculat drept înlocuitorul lui Deschamps pe banca naționalei Franței.

Mai mult decât atât, jurnaliștii de la Marca scriu faptul că Benzema a fost invitat în Qatar, dar în calitate de invitat. Deocamdată nu se știe dacă starul francez va onora invitația și va merge în Qatar.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed