Pol Espargaro a fost internat în spital imediat după o ieşire violentă de pe circuit, vineri, la testele Marelui Premiu al Portugaliei la MotoGP. Espargaro este stabil şi în afara oricărui pericol, a anunţat sâmbătă Hervé Poncharal, patronul GasGas-Tech 3.
Sportivul a suferit un accident violent vineri, în timpul celei de-a doua şedinţe de antrenament. Raportul medical de după examinările de la spitalul Faro menţiona chiar leziuni la nivelul coloanei vertebrale.
Pol Espargaro, accidentat la testele Marelui Premiu al Portugaliei la MotoGP
Diagnosticul final este însă unul mai blând, deoarece spaniolul de 31 de ani are o fractură la o vertebră şi o alta la maxilar. „A fost un moment oribil”, a spus Hervé Poncharal, patronul echipei GasGas-Tech3, pentru site-ul MotoGP.com.
„Dar vestea bună este că Pol se va recupera complet. Va avea ocazia să ducă o viaţă normală şi să revină ca pilot de MotoGP. Pilotul ar trebui să se întoarcă la Barcelona la începutul săptămânii. Sunt câteva lucruri de verificat. Principala întrebare este dacă va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la maxilar. Restul – stomac, spate, plămâni – nu o să spun că sunt în regulă, dar nu constituie o problemă”, a mai precizat Poncharal.
Dată fiind absenţa lui Pol Espargaro, pilotul Augusto Fernandez va fi unicul reprezentant al echipei GasGas-Tech3 în Portugalia. Echipa nu a anunţat încă un înlocuitor pentru Espargaro, în cazul unei recuperări mai lungi.