Care este adevărul, vrea David Popovici să plece din țară? S-au pus cărțile pe masă: `Depinde de ce se va întâmpla la Olimpiada de la Paris!`

Anul trecut a fost unul fabulos pentru David Popovici. A stabilit recorduri mondiale de seniori, a devenit dublu campion mondial și a dominat bazinele lungi, chiar dacă a fost încă un junior.

Puștiul-fenomen al natației se pregătește intens pentru Jocurile Olimpice de la Paris, de la anul, iar în vară, are examenul de maturitate. Popovici dă bacalaureatul, așa că e lesne de înțeles că ofertele prin care diverse colegii de peste hotare vor să-l atragă s-au înmulțit considerabil.

De altfel, Camelia Potec, fosta campioană olimpică acum președinte al FRNPM, a și recunoscut. „Eu am spus încă din 2021 că există şanse să plece. Chiar dacă decizia acum ar fi să nu plece din ţară. Doamne fereşte! Dar poate câştigă două medalii de aur la Paris, bate două recorduri mondiale de seniori şi spune: «Gata, plec din ţară, îmi văd de studii şi nu mai vreau să fac înot». Orice se poate întâmpla, de aceea nu se fac planurile pentru perioada de după Jocurile Olimpice”, spunea șefa natației din România la as.ro.

Dar cum stau lucrurile, mai exact? Camelia Potec a explicat totul la Gala Sportivul Anului 2022: „Cred că e mult spus că România îl pierde pe Popovici. David s-a născut în România și e cetățean român. Că pregătirea se va face în altă țară sau în România, asta contează mai puțin. Azi e sigur faptul că David rămâne alături de antrenorul lui în România pentru Paris 2024. Ne-a dat asigurări în acest sens. După JO, totul depinde de ce se va întâmpla acolo. Planurile de pregătire, inclusiv discuții de finanțare și obiective, le avem pe ciclu olimpic”.

Lui David Popovici nu i-a plăcut prea tare subiectul. Dar cu sinceritatea care-l caracterizează, dublul campion mondial a admis că s-ar putea muta peste Ocean.
„Nu a venit de la mine discuția despre acea plecare. Nu am vorbit cu doamna Potec despre așa ceva. Nu știu ce planuri am. De fapt, nu am planuri, îmi văd de treabă aici și să văd unde mă duce viața. Nu știu ce-mi rezervă viitorul.

Anul trecut îmi dă speranțe că mulți ani de acum încolo voi avea multe reușite. Cred că am găsit rețeta câștigătoare. 2023 e mult mai puțin plin, am doar două concursuri importante, Mondialele din bazin lung în Japonia. Și mai am Europenele din bazin scurt de la Otopeni, așa că vreau să am rezultate bune acolo. E anul dinaintea JO, vreau să fiu cât mai bine la Paris. Apoi vom vedea.”, a spus Popovici.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed