Când îşi va afla Simona Halep adversara de la Miami. Anunţ de ultimă oră al organizatorilor. Şi Sorana Cîrstea, direct vizată.
Dubla campioană de Grand Slam a obținut o reducere a pedepsei pentu dopaj, iar săptămâna viitoare va reveni în competițiile oficiale.
Când îşi va afla Simona Halep adversara de la Miami
Simona Halep a primit un wild-card pentru turneul de la Miami, care se joacă în perioada 19-31 martie. Pe tabloul principal vo fi prezente și alte românce, Sorana Cîrstea (22 WTA), Ana Bogdan (65 WTA) și Jaqueline Cristian (82 WTA).
Organizatorii turneului au decis ca tragerea la sorți pentru tabloul feminin să aibă loc duminică, la ora 19.00 (ora României). Pentru tabloul masculin, tragerea va avea loc luni, de la ora 19.00.
În primul tur, Simona Halep va întâlni o jucătoare din afara listei capilor de serie. Toate cele 32 de favorite joacă direct în turul doi.
Prima prezență a Simonei Halep la Miami Open a fost în 2011, când a pierdut în turul 2. Iar cea mai recentă a fost în 2021, când a fost învinsă în turul al treilea. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat în 2015 și 2019, când a ajuns în semifinale. Prima dată a pierdut cu Serena Williams, a doua oară contra Karolinei Pliskova.
Turneul de la Miami este dotat cu premii în valoare totală de 17 milioane de euro.