Fundaşul Erik Durm, campion mondial cu Germania în 2014, a părăsit echipa Eintracht Frankfurt, câştigătoarea Europa League, pentru a se alătura formaţiei FC Kaiserslautern, nou-promovată în liga secundă germană de fotbal, transmite DPA.
Durm, 30 ani, a purtat trei ani tricoul lui Eintracht, dar în acest sezon a jucat doar şapte meciuri în Bundesliga şi nu a fost inclus în lotul pentru finala Europa League cu Glasgow Rangers.
La CM 2014, el a primit medalia de aur, deşi a fost rezervă neutilizată în toate meciurile de la turneul final din Brazilia, relateaza agerpres.ro.
Durm s-a remarcat la Borussia Dortmund (2013-2018), iar după un an petrecut la Huddersfield Town a ajuns la Frankfurt.
FC Kaiserslautern a promovat la finele sezonului trecut în liga secundă, după un baraj.