CS Mioveni – CFR Cluj 0-1. Dan Petrescu, criză de nervi

Campioana României a fost salvată în ultimele minute de Malele. CS Mioveni – CFR Cluj s-a terminat 0-1, iar elevii lui Dan Petrescu au urcat pe podium.

CFR Cluj are 34 de puncte și este pe locul doi, în timp ce Mioveni este pe ultima poziție.

Prima fază cu adevărat periculoasă le-a aparținut gazdelor. În minutul 61 Scuffet a deviat în corner un șut al lui Carnat. Șase minute mai târziu Yeboah a căzut în careu, după un contact cu Garutti. Arbitrul a arătat fault în atac, însă oficialii din camera VAR i-au solicitat să revadă faza. Horia Mladinovici și-a păstrat însă decizia inițială.

Când mai erau trei minute din timpul regulamentar, Malele a reușit să deschidă scorul.

În timpul meciului a avut loc și o fază la care nimeni nu se aștepta. Un micuț fan a pătruns pe teren, dar nu a mers la fotbaliști ci doar a traversat terenul. Horia Mladinovici a întrerupt jocul, s-a dus să-l certe, iar copilul care părea amuzat de ceea ce a făcut a urmat instrucțiunile arbitrului și a părăsit terenul.

Dan Petrescu a făcut o adevărată criză de nervi.

„Dacă aș vorbi ce gândesc acum despre arbitraj, iau vreo doi ani de suspendare. Și după Rapid am fost cuminte, deși n-a fost corect. Lăsați-mă în pace!”, a tunat antrenorul.

CS Mioveni – CFR Cluj, echipe de start:

CS Mioveni: I. Popescu – Balaur, Al. Iacob, Garutti – Oancea, V. Pop, M. Panait, Burnea – Rădescu, Krasniqi, N. Carnat
Rezerve: V. Sima – Trif, Ene, Coșereanu, C. Dumitru, D. Toma, Kabananga, Antal, Buziuc
Antrenor: Marius Stoica

CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri, A. Burcă, Braun – Roger, Boateng, Cvek – Yeboah, Janga, Petrila
Rezerve: Bălgrădean – R.Bălan, Kolinger, Billong, Bîrligea, Hoban, Bordeianu, Gîdea, Malele
Antrenor: Dan Petrescu

Stadion: Orăşenesc (Mioveni)
Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti) / A1: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe), A2: Marchidanu Marius Cristian (Brăila) / Arbitru VAR: Coza Ionuţ (Cernica), Arbitru AVAR: Popescu Adrian (Craiova)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed