Campioana Arcada Galaţi conduce Steaua Bucureşti cu 2-0 la general, în finala Diviziei A la volei.
Arcada Galaţi s-a impus cu scorul de 3-1, pe seturi 25-19, 25-15, 17-25, 25-22.
În urma rezultatului, campioana are 2-0 la general, după ce în prima partidă a finalei s-a impus, tot la Bucureşti, cu 3-0. Seria se va muta la Galaţi, în 5 şi 6 mai, iar un eventual meci decisiv se va juca în 13 mai, din nou pe terenul echipei Steaua. Echipa care adună trei victorii obţine titlul naţional în 2023.
În semifinale, Steaua Bucureşti a trecut de SCMU Craiova în trei partide (3-1, 2-3, 3-0), iar Arcada Galaţi a învins pe Dinamo Bucureşti (3-2 şi 3-1), potrivit news.ro.
În finala mică, pentru medalia de bronz, scorul general este de 1-1, între Dinamo Bucureşti şi SCMU Craiova (3-1 şi 1-3), iar seria se mută la Craiova.