Obișnuit cu infernul din Turcia, Mircea Lucescu i-a dat lovitura de grație lui Fenerbahce, singurul grande din Istanbul pe care nu l-a antrenat.
În turul de ”acasă”, din Polonia, Dinamo Kiev reușise doar o remiză albă cu turcii. Și se părea că nu va ieși vie de sub presiunea lui Fener, din prima repriză a returului, când elevii lui Lucescu nici n-au mirosit poarta adversarilor.
Dar în repriza secundă, Fenerbahce a pierdut un om. Ismail Yuksek a fost eliminat în minutul 54, după ce a văzut al doilea „galben”. Dinamo Kiev a deschis scorul 3 minute mai târziu, prin Vitaliy Buyalskyi.
Turcii s-au năpustit în careul inamic, dar au eșuat lamentabil, ratând o lovitură de la 11 metri prin Enner Valencia. Când nimeni nu mai spera, Fenerbahce a reușit să egaleze în minutul 89, prin Szalai, și a trimis meciul în prelungiri.
Ambele echipe au părut să aștepte loviturile de departajare, însă Karavaev n-a fost de acord. A marcat pentru Dinamo Kiev, în minutul 114. Mircea Lucescu este în turul 3 preliminar al Uefa Champions League, unde o va întâlni pe Sturm Graz.