Calculele au fost făcute. Cine va fi aproape sigur lider ATP la finalul anului 2022

Calculele sunt aproape făcute. Rafael Nadal a fost eliminat în turul doi la Paris, iar cel care va profita este Carlos Alcaraz. Acesta are șanse să termine anul pe primul loc în ATP.

„Întotdeauna lucrurile stau la fel – dacă joci bine, câștigi, dacă nu, pierzi. Au fost momente azi în care am evoluat bine, dar nu în momentele cheie ale partidei. Aici s-a făcut diferența”, a spus Rafael Nadal după meciul pierdut.

Spaniolul joacă azi cu Dimitrov în turul 3 al turneului din Franța, iar în cazul în care se califică în sferturi va fi lider mondial la finalul anului 2022.

Câștigătorul de la US Open are în acest moment 6.730 de puncte, în timp ce Nadal are 5.820. Dacă va câștiga la Paris, Carlos Alcaraz va aduna 7.640 de puncte. În aceste condiții, posibilele puncte de la Turneul Campionilor nu vor schimba clasamentul.

În cazul în care nu se impune la Paris, cel mai tânăr lider din istoria ATP tot are șanse să fie pe primul loc, asta pentru că Nadal nu este în formă după pauza pe care a luat-o și cel mai probabil nu va reuși să facă o figură bună la Torino.

Rafael Nadal și-a anunțat prezența la Turneul Campionilor, pe care însă nu l-a câștigat până acum.

„Să fie clar, nu mai lupt pentru a fi numărul unu mondial. Am făcut acest lucru în trecut. Am reușit de câteva ori să fiu pe locul 1 ATP și am fost foarte-foarte fericit cu acea performanță. Dar acum sunt într-un alt moment al carierei și nu mai am acest obiectiv. Lupt doar pentru a fi competitiv în fiecare turneu, în fiecare meci pe care îl joc”, a spus Rafa potrivit tennis-infinity.com.

Nadal a devenit tată pentru prima dată pe 8 octombrie. Soția sa, Xisca Perello, a avut probleme, așa că spaniolul a decis să facă o pauză și să-i fie aproape. Înaintea turneului de la Paris, ultimul meci jucat fusese la US Open

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed