`Câine, câine`, dar fotbalul e pe bani! Decât în stres și ceartă la Dinamo, Gabi Tamaș a zis că mai bine să fie concordie!

La 39 de ani, Gabi Tamaș e bun la fel ca vinul vechi. Iar după plecarea cu cântec de la Petrolul, fostul ”câine” a negociat cu trei echipe din Liga I și două din ”secunda”, și a ales Concordia.

Alegerea pare acum și mai surprinzătoare, având în vederea că cealaltă echipă de ”B”, care l-a vrut pe Tamaș, ”câine până la moarte”, a fost chiar Dinamo.

Antrenorul Ovidiu Burcă a recunoscut. ”Gabi Tamaș, dincolo de a fi un bun jucător, este un lider. Nu este ușor să transferi lideri, nu e ușor să mai găsești lideri în acest moment. Din perspectiva asta, Gabi sigur ne-ar fi ajutat, dar Chiajna este un club unde există o mare stabilitate, are condiții foarte bune de pregătire.

Din punct de vedere financiar, întotdeauna lucrurile au stat în regulă acolo și îi felicit pentru transferul lui Tamaș. Adversarele noastre se miscă, dar noi încercăm să fim cât mai omogeni, să fim cât mai uniți în momentul de față”, a declarat Ovidiu Burcă, conform as.ro.

„Am avut mai multe discuții, câteva clare, câteva doar discuții. Am ales Concordia Chiajna pentru că am vrut să aleg, de când am revenit în țară am vrut să merg și eu la normalitate. Normalitatea reprezentând banii la zi, adică ceea ce se discută cu președinții sau managerii, patronii. Să-i avem și noi la zi, că de asta suntem plătiți, nu? Să jucăm fotbal și să câștigăm banii la zi ca în orice fabrică. ”, a spus Gabriel Tamaş la sport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed