Neymar a decis să plece de la PSG și să semneze cu Al Hilal în Arabia Saudită.
Presa din Brazilia scrie însă că fotbalistul nu ar fi trebuit niciodată să facă o astfel de mișcare. Jurnaliștii anunță și când va reveni în Europa.
Brazilienii îl fac praf pe Neymar după transferul la Al Hilal
Cei de la Globoesporte nu au fost deloc încântați de transferul lui Neymar în Arabia Saudită.
„Plecarea la Al-Hilal va fi o pată pentru totdeauna în cariera lui Neymar. Dacă prioritatea este să-și construiască și să-și consolideze cariera, el nu ar fi trebuit să meargă în Arabia Saudită în acest moment. Deși are destule succese în palmares, precum medalia olimpică de aur, un triumf în Copa Libertadores și Liga Campionilor, rămâne sentimentul că unul dintre cele mai mari talente ale generației sale ar putea realiza mult mai mult”, au scris cei de la Globoesporte.
Folha de Sao Paulo susține însă că brazilianul vrea să revină în Europa după ce își încheie contractul cu Al Hilal.
Neymar și-a explicat decizia care i-a uimit pe mulți.
„Al-Hilal este un club imens, cu fani fantastici. Cei mai buni din Asia. Simt că aceasta este decizia potrivită la momentul potrivit pentru mine. Îmi place să câștig și să marchez goluri și intenționez să continui asta cu Al-Hilal. Vreau să scrie o nouă poveste, iar liga din Arabia Saudită are o energie extraordinară”, a spus fostul fotbalist al lui PSG.
Ce le-a cerut brazilianul șeicilor
Starul de 31 de ani și-a trecut în contract o mulțime de clauze incredibile, iar șeicii au acceptat. Atacantul ar fi cerut trei mașini de lux a căror valoare depășește 600.000 de euro. Mașinile vor fi Bentley Continental GP, Aston Martin DBX și Lamborghini Huracan. Alte cinci mașini au fost cerute pentru familia sa. De asemenea, atât el cât și apropiații vor avea un șofer plătit de club.
Neymar a mai cerut și o vilă cu cel puțin 25 de camere și trei saune. De asemenea, a solicitat și cinci persoane care să lucreze pentru el. Potrivit thesun.co.uk, toate cheltuielile făcute de fotbalist și familia sa vor fi plătite de club.
Șeicii îi plătesc lui Neymar 160 de milioane de euro pe sezon. Pentru fiecare postare pe Instagram în care face reclamă clubului mai primește 500.000 de euro.