Bomba momentului la Jocurile Olimpice 2024! Americanii vor rejudecarea cazului de la gimnastică. Jordan Chiles își vrea înapoi medalia

Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în cazul Anei Bărbosu, nu le-a picat tocmai bine americanilor. Medalia de bronz de la proba de sol, care a ajuns, în cele din urmă, în mâinile americancei Jordan Chiles, a fost redistribuită gimnastei românce.

În acest context, reprezentanții SUA vor să atace decizia comisiei cu ajutorul Curții Supreme Federale a Elveției, dar și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Federația care o reprezintă pe Jordan Chiles ar fi depus, deja, o scrisoare și o probă video la TAS.

Jordan Chiles își vrea înapoi medalia!

Oficialii americani susțin că pot dovedi faptul că antrenoarea Cecile Landi a depus contestația la numai 47 de secunde distanță de la afișarea scorului. Astfel, ar fi respectat termenul de sub un minut.

Judecătorii de la Lausanne au precizat, sâmbătă, contrariul: „Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG. Este determinată ca fiind fără efect!”.

„Nu ni s-a oferit oportunitatea de a ne susține cazul!”

Comitetul Olimpic și Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) va contesta noul verdict al comisiei. Vor să revină la clasamentul inițial, unde Jordan Chiles încă deținea bronzul pe podiumul olimpic.

„Au existat erori critice. Atât în stabilirea scorului inițial, din partea Federației Internaționale de Gimnastică (FIG), cât și în procesul de la TAS.
Eroarea inițială a avut loc la stabilirea scorului de către FIG. A doua eroare a fost în timpul procesului de la TAS. USOPC nu a fost informat sau nu a avut timpul adecvat pentru a contesta decizia în mod eficient.

Ca rezultat, nu am fost corect reprezentați și nu ni s-a oferit oportunitatea de a ne susține cazul în mod cuprinzător. Având în vedere aceste circumstanțe, suntem hotărâți să ne continuăm apelul pentru a ne asigura că Jordan Chiles primește recunoașterea pe care o merită.

Rămânem dedicați să o sprijinim ca o campioană olimpică și vom continua să lucrăm asiduu pentru a rezolva această problemă rapid și corect!”, precizează, conform USA Today, USOPC.

Context

Ana Maria Bărbosu a câștigat medalia de bronz la proba de sol, în cadrul ediției 2024 a Jocurilor Olimpice.

Americanca Jordan Chiles, surclasată inițial de către româncă, a depus contestație, iar juriul i-a acordat acesteia punctajul necesar pentru a urca pe locul 3.

Federația de Gimnastică din România a precizat faptul că americanii au depășit timpul regulamentar pentru depunerea contestației.

TAS a judecat cazul și le-a acordat dreptate românilor. Ierarhia a fost modificată ulterior, americanca ajungând pe locul 5. În prezent, clasamentul probei de sol arată așa:

  1. Rebeca Andrade – 14.166
  2. Simone Biles – 14.133
  3. Ana Maria Bărbosu – 13.700
  4. Sabrina Voinea – 13.700
  5. Jordan Chiles – 13.666
  6. Alice D’Amato – 13.600
  7. Rina Kishi – 13.166
  8. Ou Yushan – 13.000
  9. Manila Esposito – 12.133.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed