Bombă la Australian Open! Rivala Simonei Halep a încasat-o grav. Umilinţă totală pentru liderul mondial în faţa unei necunoscute.
Poloneza Iga Swiatek a fost învinsă de sportiva cehă de 19 ani, Linda Noskova, în turul trei la primul Grand Slam al anului.
Bombă la Australian Open
Surpriză de proporții la Australian Open. Liderul mondial în tenisul feminin, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei. Poloneza a pierdut în turul trei în fața cehoaicei de 19 ani, Linda Noskova, locul 50 mondial. Aceasta a câștigat în trei seturi, scor 3-6, 6-3, 6-4, la capătul a două ore şi 20 de minute.
În optimi, Noskova va evolua cu învingătoarea meciului dintre ucraineanca Elina Svitolina şi elveţianca Viktorija Golubic. Noskova este în premieră în optimi la un turneu de Grand Slam.
„Nu am cuvinte! Simțeam că pot face un meci bun, dar nu credeam că pot câștiga! Sunt fericită. N-am cum să fiu altfel după un astfel de meci. Am tremurat (n.r. – la 5-4, când a servit pentru victorie), dar am reușit un as la 30-30. Nu e ușor să găsești asul. Am câștigat pentru toți, nu doar pentru mine! E o victorie și pentru echipa mea”, a declarat, la interviul acordat pe teren, Linda Noskova.
În acest moment, cele mai mari șanse la câștigarea trofeului le are Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA). Elena Rybakina, a treia favorită de la Melbourne, a fost și ea eliminată.