FCSB și Saburtalo se vor înfrunta în manșa secundă a turului doi preliminar din Conference League, peste scurt timp.
Iar noul antrenor Nicolae Dică a venit cu un nou sistem: din 4-3-3 în 4-2-3-1, zic specialiștii. În noua ordine, Octavian Popescu e folosit pe poziția de mijlocaș ofensiv, în spatele vârfului Ianis Stoica.
Dar Bogdan Stelea e pesimist și nu vede cu ochi buni repoziționarea lui Tavi Popescu, căruia îi prevede viață grea cu gruzinii.
”O să vedem, vreau să îl văd, sunt curios. Ei îl văd în fiecare zi la antrenament cum joacă cu spatele la poartă, cum se demarcă între linii. Acolo trebuie să se demarce foarte mult între linii. Una e să joace ce a jucat până acum, inter sau în bandă, și alta e să joace al doilea vârf.
Presiunea e pe tine în poziția aia. Sunt fundașii centrali, plus mijlocașul central. Dacă și ei joacă 4-2-3-1, unul dintre mijlocașii centrali o să fie pe el în permanență. La 4-3-3 se poate să își mai găsească spații, dar la 4-2-3-1 va fi greu.
Strânsul de oameni ca să îi elibereze pe alții i-o ceri unui jucător de 27-28 de ani. El e disperat să facă el lucruri, nu îmi spune mie”, a declarat Bogdan Stelea la Fotbal Club.
Moderatorul Radu Naum s-a întrebat dacă va fi Tavi one man show? ”Da, posibil, vom vedea ce se întâmplă, dar nu îi cere unui jucător de 19-20 de ani să atragă jucători ca să îi elibereze pe ceilalți. El va fi disperat, mai ales la ce miză are meciul. El va fi disperat să ajungă să dea la poartă, să facă lucruri, să dea gol”, a răspuns Stelea în studioul Digi Sport.