Bogdan Stelea a decis să vorbească despre conflictul pe care l-a avut cu Dan Petrescu. Fostul portar a jucat la Unirea Urziceni între 2006 – 2008, dar a părăsit echipa înainte ca aceasta să câștige titlul cu Dan Petrescu pe bancă.
Stelea a dezvăluit că la început a fost prieten cu „Bursucul”, dar apoi lucrurile s-au răcit. Totul a pornit de la o gafă făcută de Stelea într-un meci amical. Dan Petrescu s-a enervat și i-a spus cuvinte grele fostului său coleg de națională. Portarul nu s-a putut abține și a făcut un gest pe care ulterior l-a regretat.
„Niciodată n-a mai fost relația la fel de strânsă. Nu m-am simțit trădat, a fost o izbucnire de moment, mi-a părut rău şi mi-am cerut scuze, dar trebuia să mă cunoască mai bine decât oricine că nu sunt superficial la fotbal şi când apăram. Sunt sigur că şi lui îi pare rău, că şi el e impulsiv, că spune lucruri pe care le regretă şi lucrul ăla s-a întâmplat şi atunci.
A fost după un meci cu ŢSKA Sofia. Am greşit eu la gol”, a povestit Stelea la Orange Sport.
Stelea a plecat din cantonament
După discuția aprinsă cu Dan Petrescu, fostul portar a părăsit cantonamentul echipei.
„A trecut pe lângă mine şi zice: ‘Nu ai cum să câştigi un meci dacă nu ai portar’. Acolo s-a terminat tot. Am început, nu mai ştiu ce i-am zis, i-am zis destule, ne-am contrat tare. Prefer să-mi spui anumite chestii, dar nu să mă ironizezi. (…) M-am certat cu el, mi-a spus că pot să părăsesc cantonamentul, m-am urcat în avion şi m-am dus la Paris”, a povestit fostul mare portar.
S-a întors însă la insistențele patronului, dar relația cu Petrescu nu a mai fost aceeași. În final, Stelea a decis să plece de la Unirea Urziceni.
„Am avut o discuție cu Dan, mi-a explicat problemele. Mi-a zis… Bine, asta e mentalitatea românească. Mi-a zis că a vorbit cu mai mulţi antrenori care i-au zis să mă dea afară, să nu mă mai ţină, că nu mai are rost să mă ţină, că îi știrbesc personalitatea şi că o să aibă probleme. Eu eram căpitan de echipă atunci, dar n-am mai fost, a rămas Galamaz. Eu i-am zis ‘Plec, dacă vrei, n-am niciun fel de problemă’. Şi el îmi zice ‘Am nevoie de tine, dar nu ştiu ce să fac’. A zis ok şi să trec la antrenament.
Ne-am dus pe teren, eram în faţa jucătorilor, a zis că s-a întors Bogdan, că nu mai e niciun fel de problemă. Eu îi spusesem că vreau să-mi cer scuze în faţa jucătorilor şi a zis că nu e nevoie. Mi-am cerut scuze şi aia a fost şi am jucat în continuare.
Dar relația n-a mai fost aceeași şi în vară am plecat”, a povestit Bogdan Stelea la Orange Sport.